Incendierile miriștilor, principala cauză pentru care fermierii din Harghita nu primesc subvențiile APIA

Specialiştii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Harghita controlează în această perioadă aproximativ 5.000 de parcele ale fermierilor care au solicitat subvenţie.

Ei verifică dacă realităţile din teren coincid cu informaţiile din cererea de acordare a ajutorului european.

Directorul APIA Harghita, Haschi Peter Andras, precizează pentru Radio Tg.Mureș că verificările eșantionului de control au început acum 3 săptămâni și se încheie în octombrie, când vor fi efectuate plățile:

În județul Harghita avem de controlat 204 fermieri, cu 4823 de parcele. Acele nereguli provin din necunoștință sau din rea intenție. Avem recidiviști, pe care de-a lungul anilor i-am prins, ei provin în primul rând din arderile miriștilor. Aceștia sunt identificați, au fost ani când am sancționat și 400 de fermieri. Sancțiunile pot fi de la reducerea subvenției cu 5%, dar am avut și 5 fermieri care și-au pierdut subvenția.

În județul Harghita, în acest an aproape 25.000 de fermieri au depus cereri pentru subvenţie la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Autor: Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9746RON0.00079
  • usd 0.1077 1 0

  • chf 5.3003 1 0.00820

  • aud 3.0299 1 0.00899

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mureşenii se mobilizează pentru Ziua Naţ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

La Târgu Mureş acţiunea va începe sâmbăt...

Locuitorii din Luduș și Livezeni, restri...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu...

Primăria Sfântu Gheorghe a finalizat luc...

Stan Lucian | Citeste articolul

Primăria Sfântu Gheorghe a finalizat luc...

Parteneri