„Weekend împreună”, cu Veronica Ilie
Publicat de Corina Muntean, 11 august 2024, 08:36 / actualizat: 16 august 2024, 17:19
Preșcolarii de la grădinița „Rândunica” din Târgu Mureș spun că puterea lui Captain America stă într-o mașinărie care fabrică mușchi. Proiectul „Teach for Speech” continuă în judeţul Mureş. La finalul săptămânii trecute, copiii au avut prilejul să se înscrie la un concurs de vorbit în public. Pâs, pâs, pâs, se apropie domnul râs! Pe ce pune râsul gheara se prăpădește..de râs.
Admirăm jocul de cuvinte excepțional creat de poeta Ana-Maria Crișan în serialul de povești „Manual de miniarhitectură”. Într-o căsătorie reușită, sarcinile se împart, iar bărbații sunt, de regulă, mai iubitori decât femeile.
Ce culoare are iubirea, aflăm în rubrica „Jocuri, jucării, copilării”.
„Boul, berbecul și cocoșul” s-au pornit să plece în țările calde. Gâscanul i-a oprit, însă, din drumul lor. Ce le spune acesta aflăm ascultând basmul prezentat de Dana Ardelean.
Începând cu ora 10 călătorim în lumea cinematografiei și a muzicii de film, „Cinemuzica”.
Tom Cruise este așteptat cu o cascadorie spectaculoasă la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.
„Hit me, baby, one more time”: Britney Spears va fi subiectul unui film biografic produs de Universal Pictures.
„Borderlands” și „It ends with us” sunt cele două premiere cinematografice ale acestui week-end.
În fiecare dumincă, între orele 9 și 11, ascultați „Weekend împreună”, la Radio Târgu Mureș, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM – Borsec și online pe www.radiomures.ro
Autor: Veronica Ilie