Covasna: Promovabilitatea la titularizare este de aproape 50 la sută

Este un procent mare, datorat unei pregătiri mai bune a dascălilor prezenți la examen în acest an față de anii anteriori, spune pentru RTM inspectorul școlar general adjunct Luminița Bobeș. Potrivit acesteia, au fost cu 30 la sută mai mulți candidați decât anul trecut, probabil stimulați de salarii:

Numărul cadrelor didactice care s-au înscris a fost de 426, la 46 de discipline. Apoi 44,34 la sută au luat note peste 7,00 adică 184 de candidați, 41,20 la sută au luat note între 5,00 și 6,99 și 14,46 sunt sub nota 5.00. Nu am avut note de 10,00 iar 11 candidați s-au retras în timpul examenului, dar eliminați nu am avut și nici lucrări anulate.

Majoritatea celor 135 de posturi titularizabile din acest sunt distribuite la ciclul primar și în zonele rurale, iar cei cu note între 5 și 7 participă zilele acestea la ședințele publice de repartizare pentru posturile de suplinitori.

Zonele din județul Covasna vulnerabile, unde se apelează la pensionari sau suplinitori necalificați sunt cele cu populație școlară din medii defavorizate și care reprezintă 15 la sută din cei circa 3.000 de dascăli de învățământ preuniversitar.

Autor: Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9746RON0.00079
  • usd 0.1077 1 0

  • chf 5.3003 1 0.00820

  • aud 3.0299 1 0.00899

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mureşenii se mobilizează pentru Ziua Naţ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

La Târgu Mureş acţiunea va începe sâmbăt...

Locuitorii din Luduș și Livezeni, restri...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu...

Peste 90.000 de kilograme de deșeuri, co...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, ...

Parteneri