Grav accident la ieșirea din Miercurea Ciuc

Mai multe persoane au fost rănite, într-un accident rutier pe drumul european 578, la ieșire din Miercurea-Ciuc.

Potrivit unui comunicat al IPJ Harghita, un bărbat de 43 de ani, a condus pe drumul european 578 o autoutilitară ce tracta o semiremorcă în care erau transportați baloți.

La un moment dat remorca ar fi făcut balans, conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra vehiculului și ar fi intrat pe sensul opus de mers.

Din direcția opusă, un autoturism condus de un bărbat de 20 de ani, din Tușnad, a frânat pentru a evita impactul frontal cu autoutilitara, moment în care a fost lovit de către un alt autoturism care circula în spatele său, condus de către un bărbat de 38 de ani, din Dolj.

De asemenea, autoturismul condus de bărbatul din Dolj a fost proiectat și în partea laterală dreapta a autoutilitarei.

Bărbatul din Dolj era însoțit pe locul din dreapta față de către o femeie, de 38 de ani, din același județ, care, în urma impactului, a suferit unele leziuni corporale, fiind transportata la spital.

Totodată, în urma impactului, atât conducătorul autoutilitarei, cat și un bărbat pasager pe locul din dreapta față, au suferit leziuni, fiind preluați și transportați la spital.

Toți cei trei conducători auto implicați au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Autor: Sorin Șchiopu

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9743RON0.00060
  • usd 0.1079 1 -0.0006

  • chf 5.2921 1 0.00369

  • aud 3.0135 1 0.0019

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

UMFST Târgu Mureș a intrat în noul an un...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ști...

Zeci de pompieri mureșeni în misiuni de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Iași și Bacău intervin 20 de pompieri...

Autorităţile intervin în continuare în z...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Efectivele Ministerului Afacerilor Inter...

Viiturile puternice au ucis 4 oameni şi ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În judeţul Galaţi au fost emise într-o s...

Târgu Mureş pe harta chinologică mondial...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sute de câini din peste 120 de rase sunt...

Tradiționalul balmoș este vedeta festiva...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul Balmoșului va avea loc dumini...

A 18-a ediţie a Paradei Baloanelor cu Ae...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta va avea loc în perioada 27-29 se...

Târg Muzical, un proiect unic în România

Rotar Mirela | Citeste articolul

Patru muzicieni muzicieni din România şi...

Magnitudinea cutremurului produs azi dup...

Stan Lucian | Citeste articolul

Magnitudinea cutremurului produs azi dup...

Parteneri