Schimbări importante în Codul Rutier

Pentru prima dată în istorie, poliția va accepta filmări făcute de oamenii din trafic în care apar șoferi agresivi sau care încalcă regulile. Până acum, legea nu permitea acest lucru.

Ofițerii pun însă și câteva condiții, în așa fel încât oamenii să nu se vâneze sau să se răzbune cu ajutorul poliției. Pe șoselele din țară vor apărea și sute de camere inteligente care să supravegheze traficul.

Acestea vor funcționa non-stop și vor trimite alerte în centrul de comandă atunci când un șofer încalcă legea. Mai departe, un polițist privește imaginile respective, scrie amenda și o trimite la locuința șoferului.

Precizările au fost făcute în urmă cu o oră, la sediul Ministerului de Interne. Noul Cod Rutier, care a fost adoptat de Guvern prin ordonanță de urgență și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, conține și alte modificări importante. Autoritățile au introdus obligativitatea de a supune testării pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive și în cazul conducătorilor de biciclete și trotinete electrice. Refuzul constituie contravenție și este sancționat.

Documentul, cu modificări și completări legale, în scopul creșterii siguranței rutiere, mai stabilește că polițiștii sunt obligați să-i testeze pe șoferi dacă observă în vehicul recipiente ce pot conține băuturi alcoolice și pe cei care prezintă urme de consum sau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Vor fi testați obligatoriu și conducătorii auto care sunt în evidențe cu infracțiuni sau contravenții în legătură cu consumul de alcool, droguri sau substanțe psihoactive săvârșite în ultimii 3 ani.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9770RON-9.9999
  • usd 0.1138 1 -0.0011

  • chf 5.1349 1 -0.0369

  • aud 3.0901 1 -0.0040

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noua organigramă a Primăriei Târgu Mureş...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii locali ai municipiului Târgu...

Încep probele scrise ale Bacalaureatului...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luni încep probele scrise ale Bacalaurea...

Azomureș repornește la jumătate din capa...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Combinatul chimic Azomureș Târgu Mureș î...

A doua ediție a Sărbătorii Meșteșugurilo...

Stan Lucian | Citeste articolul

Între 21 și 22 septembrie, în Cetatea Tâ...

CFR Călători va extinde restricţiile de ...

Stan Lucian | Citeste articolul

CFR Călători va extinde restricţiile de ...

Parteneri