Polițiștii din Mureș caută trei minori care ar fi plecat voluntar de la domiciliu

Băieții au de 9, 10 și 11 ani și locuiesc în comuna Daneș, sat Seleuș.

Poliția municipiului Sighișoara a fost sesizată, astăzi de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 10 ani, ar fi plecat ieri în jurul orei 16.00, de la domiciliu și nu a mai revenit. Acesta are 1,20 m. înălțime, aproximativ 30 de kg., păr brunet, tuns scurt și ochi căprui.

Din verificările efectuate de polițiști, acesta ar fi plecat voluntar de la domiciliu alături de alți doi minori, un băiat în vârstă de 9 ani (înălțime aproximativ 1,35 metri, păr brunet, tuns scurt, ochi verzi) și un altul de 11 ani (înălțime aproximativ 1,40 metri, păr brunet, tuns scurt, ochi căprui).

Polițiștii roagă persoanele care dețin date relevante să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

*UPDATE*
În urma activităților specifice de căutare, cei trei minori au fost identificați de polițiști în municipiul Sighișoara.
Aceștia se află în afara oricărui pericol, iar pe perioada plecării nu au fost victima vreunei infracțiuni.

Autor: Alina Andrei

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9770RON-9.9999
  • usd 0.1138 1 -0.0011

  • chf 5.1349 1 -0.0369

  • aud 3.0901 1 -0.0040

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noua organigramă a Primăriei Târgu Mureş...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii locali ai municipiului Târgu...

Încep probele scrise ale Bacalaureatului...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luni încep probele scrise ale Bacalaurea...

Azomureș repornește la jumătate din capa...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Combinatul chimic Azomureș Târgu Mureș î...

A doua ediție a Sărbătorii Meșteșugurilo...

Stan Lucian | Citeste articolul

Între 21 și 22 septembrie, în Cetatea Tâ...

Franța, în sferturi la EURO

Stan Lucian | Citeste articolul

Selecționata Cocoșului Galic s-a calific...

Parteneri