Investitorii din Tîrgu-Mureș vor avea un club al lor
Primul club al investitorilor la bursă va fi lansat dupa modelul celui din Cluj-Napoca.
Scopul acestuia este de a crea o comunitate a investitorilor la bursă și, totodată, de a oferi educație financiară legată de piața de capital.
Inițiatorul clubului, Rareș Mihăilă:
Vrem să creștem încrederea în piața de capital din România și vrem să facem întâlniri periodice, deocamdată o dată pe lună, în care să discutăm despre starea actuală a pieței, oportunități de investiții și chiar să facem și sugestii de portofoliu. Clubul de la Cluj deja funcționează în luna martie, acolo sunt deja 50-60 de participanți la întâlnirile periodice, au avut chiar și invitați.”
Primul club de acest tip a fost lansat pe data de 19 martie, la Cluj Napoca fondatorii clublui fiind broker-ul Tudor Irimiea si informaticianul Ionut Cazan. Evenimentul de lansare a avut spijinul Bursei de Valori Bucuresti si s-a bucurat de prezenta a aproximativ 50 persoane.
„Clubul se adresează tuturor care vor să investească la Bursă, să înţeleagă mai mult ce înseamnă piaţa de capital. Pot participa atât studenţi, cât şi alte persoane din domeniul bancar-financiar sau care sunt doar pasionaţi de piaţa de capital, vor să înceapă să investească la Bursă şi să îşi găsească o metodă de economisire a banilor. Oarecum, e o metodă de economisire Bursa de Valori, nu doar de investiţie”,
declara Paul Maior, fondator InvestClub Mures. Evenimentul de lansare va avea loc pe data 3 noiembrie ora 18:30, la Hotel Privo din Tîrgu-Mureș.
Raluca Creţ
Foto: afis