99,6% din dosarele de pensii din Mureș sunt digitalizate

Peste 99% este procentul de digitalizare care se regăsește și în celelalte județe, a anunțat ministrul muncii, întregul proces de evaluare și digitalizare fiind aproape de final.

După ce va fi finalizat procesul, informațiile de pe site-ul Ministerului Muncii vor fi interconectate cu aplicația unică a statului, care este și ea în lucru, în momentul de față.

În județul Mureș sunt cuprinși mii de pensionari în aplicația digitală, precizează președintele Casei Județene de Pensii Mureș, Eugenia Neagoe:

Proprietarii acestei aplicații sunt cei de la București, Casa Națională de Pensii. Din 2014, de exemplu, noi lucrăm pe așa-numita aplicație EP BASS. Deci, pentru toți cei care s-au pensionat, începând cu anul 2014, avem dosarele electronic. O parte dintre ei, mai ales acum pe perioada cât am făcut și evaluarea, într-o formă sau alta, i-am migrat, așa spunem noi, în programe informatice în care se văd perioadele, salariile, punctajele și așa mai departe. Asta e situația la nivelul nostru teritorial.

Odată finalizat procesul de digitalizare, cetățenii vor putea vedea de pe telefon, tabletă, laptop sau orice alt dispozitiv electronic cât au contribuit la sistemul de pensii, când vor putea ieși la pensie, cât va fi pensia lor sau cât vor fi penalizați, în cazul în care vor ieși anticipat la pensie.

La această dată, în județul Mureș sunt peste 132.600 de pensionari, cu o mie mai puțini față de aceeași perioadă a anului trecut.

Autor: Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9769RON9.99999
  • usd 0.1149 1 0.00070

  • chf 5.1867 1 -0.0058

  • aud 3.1079 1 0.0184

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Drapelul României, sfințit și arborat la...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Ceremonia a debutat încă de ieri, când s...

Ziua Internaţională Împotriva Traficului...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul, organizat de Centrul de Pre...

Petiție pentru ca elevii să își vadă luc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Federaţia Părinţilor şi Aparţinătorilor ...

Romania s-a calificat în optimile Campio...

Rotar Mirela | Citeste articolul

România s-a calificat în optimile de fin...

Parteneri