Câteva zeci de medici, care lucrează în ambulatoriile de specialitate, au protestat în fața sediului Guvernului
Câteva zeci de medici, care lucrează în ambulatoriile de specialitate, au protestat, astăzi, în fața sediului Guvernului, nemulțumiți de nivelul finanțării cabinetelor din policlinici.
Medicii solicită o soluție pentru creșterea valorii punctului de referință în baza căruia se calculează decontarea serviciilor. Acesta a rămas aproape neschimbat în ultimii ani, în condițiile majorării semnificative a tuturor costurilor de funcționare, a precizat președintele Asociației Medicilor din Ambulatoriu, medicul Cosmin Alexandrescu.
Recent, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că în noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 iulie, se mențin valorile punctelor în ceea ce privește asistența ambulatorie de specialitate. Valoarea este de 4,50 lei.
Sursa: RADOR