Consiliul local Sfântu Gheorghe a aprobat Strategia culturală pentru perioada 2016-2022
Publicat de radiomures, 10 octombrie 2015, 21:37 / actualizat: 11 octombrie 2015, 0:18
Acesta s-a întrunit azi, în şedinţă extraordinară, iar printre obiectivele principale s-au numărat dezvoltarea infrastructurii instituţiilor de cultură şi a resurselor umane din acest domeniu, precum şi susţinerea candidaturii municipiului la titlul ‘Capitala culturală europeană 2021’.
Primarul Antal Arpad a declarat pentru AGERPRES că municipiul Sfântu Gheorghe, alături de Miercurea Ciuc, din judeţul Harghita, se situează pe primele locuri la nivel naţional în ce priveşte sumele alocate pe cap de locuitor pentru cultură, din bugetul local.
În cadrul şedinţei extraordinare a fost prezentat şi proiectul depus la Ministerul Culturii, cu care municipiul Sfântu Gheorghe a intrat în cursa pentru titlul ‘Capitală culturală europeană 2021’.