Conducerea CFR e deschisă dialogului cu sindicatele
Publicat de radiomures, 22 septembrie 2015, 14:31
Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ menţine deschis dialogul cu partenerii sociali, în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă pentru perioada 2015/2016, se arată într-un comunicat de presă al companiei .
Potrivit acestuia, continuarea discuţiilor comune, între administraţie şi reprezentanţii federaţiilor sindicale, este programată pentru perioada următoare.
Administraţia CNCF CFR consideră ca prioritare, în definitivarea noului Contract Colectiv de Muncă, relaţiile de muncă echitabile într-un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei, ‘în contextul în care revitalizarea sistemului feroviar reprezintă un interes comun şi pentru partenerii sociali’.
Sindicaliştii din domeniul feroviar se află, de azi până joi, în grevă de tip japonez, o decizie referitoare la declanşarea unei greve generale pe 1 octombrie urmând să fie luată în cursul zilei de mâine.
Foto: en.wikipedia.org