Șanse reale pe piața muncii pentru locuitorii din Acățari
Publicat de radiomures, 21 septembrie 2015, 12:12
Este rezultatul unui proiect derulat, timp de doi ani, de Asociația Tabula din Tîrgu-Mureș, în parteneriat cu Primăria Acățari, pentru creșterea gradului de ocupare a persoanelor din mediul rural prin mediere și facilitarea angajării.
380 de persoane au fost consiliate, dintre care 270 au urmat și cursuri de formare profesională.
25 de persoane au fost deja angajate după absolvirea cursurilor, iar în această săptămână va fi organizată la Acățari și o bursă a locurilor de muncă.
Directorul de proiect, Laszlo Tunde:
Cursurile de formare sunt cursuri de specializare care au durat 120 de ore. Timp de două luni s-au ținut cursurile, săptămânal trei zile, câte 5 ore. S-au ținut trei seminarii de informare și conștientizare a grupurilor țintă în cele trei localități Acățari, Bălăușeri și Păsăreni. Avem o bursă a locurilor de muncă care se va ține în cursul acestei săptămâni și care va însemna încheierea faptică a acestui proiect.”
Proiectul, în valoare de 1,5 milioane de lei, a fost cofinanțat din fonduri europene.
Acesta ar putea continua la cererea locuitorilor din Acățari, la sediul Primăriei existând deja o sală de curs complet echipată.
Primăria trebuie să găsească acum o nouă sursă de finanțare, spune reprezentantul instituției, Robert Cociș:
Acest proiect a fost foarte bine venit pentru că spre deosebire de alte proiecte asemănătoare, acest program s-a focalizat asupra nevoilor oamenilor din zonă. Am ajuns acum într-o situație paradocsală în care, acum la finalul proiectului, vine lumea și ne întreabă dacă mai sunt cursuri în aceleași meserii sau poate în altele la care vor să se înscrie și eu cred că ar fi resurse financiare.”
Pe parcursul acestui an s-au desfășurat 13 cursuri de specializare pentru locuitorii din Acățari, Bălăușeri și Păsăreni, în domenii precum ospătar, zugrav, tâmplar, contabil, bucătar, asistent manager, lucrător comercial, dar și cursuri de IT și limbi străine.
Diplomele sunt recunoscute de ministerele de resort din România, precum și în spațiul european.
Cristina Bulbescu
Foto: RTM