Primăria Predeal doreşte accesarea de fonduri nerambursabile pentru extinderea domeniului schiabil
Publicat de radiomures, 14 septembrie 2015, 12:47
Odată cu apropierea sezonului rece, oraşul staţiune Predeal pregăteşte un nou proiect în vederea accesării unei finanţări nerambursabile, din exerciţiul 2014 – 2020.
În atenţia edililor, este extinderea domeniului schiabil din staţiune, dar şi amenajarea unor instalaţii performante de transport pe cablu. Primăria doreşte montarea unor astfel de instalaţii, care să fie prinse în proprietatea oraşului, fiindcă, în prezent, cele două instalaţii care sunt de altfel destul de vechi, sunt în proprietatea unui operator privat. Această investiţie este absolut necesară la Predeal, deoarece solicitările în sezonul de iarnă sunt foarte mari. Doar în sezonul de iarnă trecut au fost înregistrate aproape 470 de mii de urcări cu teleschiul şi telescaunul. De asemenea, se doreşte extinde domeniului schiabil cu aproximativ 10 kilometri, în zona Clăbucet şi Olăreasa dar şi amenajarea unei pârtii de săniuş sigure, fără a exista riscul unor accidentări.
Dorin Dușa
Foto: ro.wikipedia.org