Ambasadorul Elveției a vizitat astăzi Tîrgu-Mureșul
Publicat de radiomures, 31 iulie 2015, 19:55
Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet, a declarat vineri la Târgu Mureş, că a vizitat platforma SC Azomureş SA, deţinută de concernul elveţian Ameropa, unde a constatat că lucrările de investiţii în tehnologii nepoluante sunt în grafic şi speră ca la începutul anului viitor acestea să fie inaugurate, astfel încât compania să devină printre cele mai bune din Europa în protejarea mediului înconjurător.
”Sunt foarte mulţumit să văd că lucrările se desfăşoară după cum au fost programate, sunt în grafic, şi să sperăm că locuitorii de aici vor mai suporta efectele emisiilor de la Azomureş doar câteva săptămâni sau luni”.
Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a arătat că în cadrul discuţiilor de vineri cu autorităţile locale din Târgu Mureş şi cu cele judeţene, ambasadorul Jean-Hubert Lebet a abordat problema Azomureş şi a promis că în luna ianuarie vor fi inaugurate tehnologiile nepoluante.
”Domnul ambasador ne-a prezentat buna colaborare dintre Elveţia şi România. Sigur a fost abordată şi problema combinatului Azomureş care este în judeţul Mureş printre cei mai mari investitori elveţieni. Avem promisiunea domnului ambasador, ca de altfel şi a conducerii Azomureş, că toate investiţiile vor fi finalizate până la 31 decembrie. ”
Raluca Creţ
Sursa foto: elvetia.net