Curtea de conturi: risipă de bani la CJ Brașov
Publicat de radiomures, 30 iulie 2015, 08:50
Curtea de Conturi a descoperit sume de bani date pe lucrări neexecutate dar și contracte ale căror valori au fost supraevaluate.
În urma auditului efectuat la CJ Brașov, Curtea de Consturi a descoperit sume mari de bani care au fost acordate ilegal. Conform raportului, pentru repararea DJ Prejmer-Lunca Câlnicului, CJ a plătit nejustificat peste 940.000 de lei companiei Conforest. În plus s-au plătit 5.600 de lei unui diriginte de şantier căruia i s-a făcut contract de muncă abia după ce lucrările au fost terminate. Acest contract face obiectului unui dosar penal în care au fost trimişi în judecată fostul vicepreședinte al CJ Brașov la acea dată, deputatul PSD Ioan Ochi, primarul din Prejmer şi şefii Direcţiei de Drumuri.
Alte nereguli au fost depistate la un contract încheiat cu Compania Ramb Sistem, una din firmele abonate la contractele cu Consiliul Judeţean și care a fost angajată să repare poarta de intrare în Brașov de pe DN11. Pentru a încasa mai mulți bani de la CJ, firma a mărit peste noapte suprafața porții de la 68,82 de mp la 96,6 mp, astfel încasând dintr-un foc mai mult cu peste 9.800 de lei peste valoarea contractului. Unele contracte cu compania Ramb Sistem sunt obiectul unui dosar penal de corupţie în care sunt trimişi în judecată atât administratorul firmei, cât şi preşedintele suspendat al CJ Braşov, Aristotel Căncescu. Nereguli au fost descoperite şi la compania Consilprest, controlată de CJ Braşov. Firma a primit 300.000 de lei pentru proiectul cultural „Garda medievală în Braşovul istoric“. Curtea de Conturi consideră că finanţarea nerambursabilă a fost direcţionată către o societate comercială, contrar prevederilor legale, scrie adevărul.ro
Vali Blajovan
Foto: www.pressalert.ro