Promovabilitatea la definitivat a crescut uşor în judeţul Mureş, după rezolvarea contestaţiilor
Publicat de radiomures, 20 iulie 2015, 14:29
Procentul de promovare a crescut la 52,38%, faţă de 51,1%.
Au existat chiar şi două note de 10, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Camelia Irimie Matei.
Profesorii au susţinut acest examen pentru a dobândi dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Ei se pot prezenta la definitivat de 3 ori în 5 ani.
Cei care pică definitivatul pot fi angajați în învățământ doar pe perioadă determinată, ca profesori debutanți.
Raluca Creţ
Foto: radioconstanta.ro