Peste 40 de noi locuri de muncă în judeţul Covasna
Publicat de radiomures, 3 iulie 2015, 17:57
Acestea vor fi create prin intermediul proiectului de management integrat al deşeurilor, care prevede închiderea tuturor rampelor de gunoi şi construirea unei depozit ecologic de colectare şi reciclare. Proiectul a început în 2010 cu închiderea şi ecologizarea rampei de gunoi menajer din oraşul Întorsura Buzăului şi a continuat cu cele din Covasna şi Târgu Secuiesc, cel din urmă fiind închis luna trecută. Lucrările de închidere şi ecologizare au costat aproape 13 milioane de lei. In luna ianuarie a.c au început lucrările de dezafectare şi la depozitul de gunoi din Sfântu Gheorghe, care vor costa peste 15 milioane de lei şi se vor finaliza până la sfârşitul acestui an.
În paralel, Consiliul Judeţean Covasna a achiziţionat un teren de circa 16 hectare între localităţile Leţ şi Moacşa unde a început construirea unei depozit ecologic, care va include o linie de sortare a deşeurilor reciclabile, o stație de compostare a deşeurilor organice şi o staţie de epurare.
Proiectul, în valoare totală de 30 de milioane de euro, este cofinanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, fonduri locale şi guvernamentale.
Mara Deleanu
Sursa foto: alba24.r0