Criza din Grecia va afecta şi România
Publicat de radiomures, 2 iulie 2015, 12:04
Analistul economic Mircea Coşea susţine că situaţia dificilă prin care trece acum Grecia va avea impact asupra tuturor ţărilor din Uniunea Europeană, inclusiv România.
Pe plan intern sunt de aşteptat fluctuaţii în cursul euro-leu, care vor duce chiar la dificultăţi în rambursarea creditelor în euro.
În ceea ce priveşte compromisul acceptat de Guvernul Greciei cu mai marii Europei, Mircea Coşea îl caracterizează ca o demagogie şi că în acest moment elenii nu mai prea au variante.
Mircea Coşea este de părere că acceptarea unui nou acord pentru Grecia nu este soluţia definitivă pentru această ţară, care are nevoie de o schimbare fundamentală a sistemului şi a mentalităţii populaţiei.
Mircea Coşea a mai arătat că pentru politica economică a României se indică multă precauţie şi evitarea luării unor măsuri populiste, care să împovăreze şi mai mult bugetul.
Raluca Creţ
Foto: www.antena3.ro