La Miercurea Ciuc a fost arborat, azi, cel mai mare tricolor din Harghita
Publicat de radiomures, 26 iunie 2015, 15:21
La ceremonie au participat aproximativ 3.000 de persoane, unele îmbrăcate în costum popular, care au purtat în mâini tricolorul României. Drapelul, de 28 de metri pătraţi, a fost ridicat pe un catarg în curtea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita.
Prezent la eveniment, premierul interimar Gabriel Oprea i-a îndemnat pe cei prezenţi să reflecteze la simbolistica drapelului naţional, la ce reprezintă acesta, ‘la sacrificiu şi credinţă, la trecut şi viitor’. La rândul lui, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a afirmat că pentru militari simbolurile naţionale sunt valori deosebite şi fiecare dintre noi trebuie să respecte aceste simboluri.
Episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, care a sfinţit aseara drapelul înălţat pe catarg, a spus că pentru locuitorii din judeţ această zi este ‘ca o sfântă zi de Paşti’.
Sursa foto: evz.ro