Autoritățile harghitene au prelungit perioada de finalizare a unor investiții
Publicat de Rotar Mirela, 11 decembrie 2023, 14:00
Finalizarea unor investiţii la drumurile judeţene din Harghita a fost prelungită de Consiliul Judeţean. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe extraordinare organizate în cursul săptămânii trecute.
Este vorba de investiţiile la trei drumuri judeţene din zona Odorheiu Secuiesc, care au o lungime totală de aproximativ 50 de km.
Acestea nu au putut fi finalizate deoarece au existat o serie de probleme cu firma care a câştigat iniţial contractul, spune preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba:
Firma din Italia cu care am încheiat un contract nu şi-a executat lucrarea şi acum un an a trebuit să începem demersurile de a fi acest contract reziliat. De aceea am decis să folosim metoda etapizării pentru că trebuie să facem o licitaţie nouă ca să găsim un nou prestator de servicii care va executa lucrarea.
Borbly Csaba a mai precizat că, până în prezent, doar aproximativ 10% din întreaga lucrare a fost executată.
Autor Sanda Vițelar