Centrul de transplant renal de la Braşov se deschide în iulie
Publicat de radiomures, 8 iunie 2015, 09:57
Pentru această activitate, Spitalul Judeţean Braşov va achiziționa echipamente medicale în valoare de 100.000 de euro. Deschiderea Centrului de Transplant Renal din Cadrul Spitalului Județean Brașov mai are de așteptat, din cauza procedurilor birocratice, care se desfășoară în ritm de melc, deși fondurile necesare au fost alocate încă din februarie.
Marius Neculoiu, unul dintre medicii braşoveni specialişti în transplant renal, spunea că în această săptămână va fi lansată licitația pentru achiziţionarea echipamentelor de laborator care vor deservi viitorul Centru de transplant renal, acesta fiind ultimul pas până la punerea în funcţiune a unităţii.
Marius Neculoiu speră să nu existe niciun fel de blocaje la licitaţie, pentru ca toate procedurile de achiziţie a echipamentelor să se finalizeze până la toamnă. Imediat după achiziţionarea echipamentelor, a căror valoare ajunge la 100.000 de euro, vor începe testele la pacienţii care au specificaţie de transplant şi care sunt în prezent pe dializă.
Unitatea de transplant renal de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va funcţiona ca o secţie cu circuit închis în cadrul ATI, iar pentru început va avea doar două paturi, din motive de eficienţă. În prezent, la Braşov există aproape de 300 de persoane care au nevoie zilnic de dializă, iar jumătate dintre aceștia au deja nevoie de un transplant renal.
Vali Blajovan
Foto: www.bzb.ro