Urs braconat în jud. Harghita
M2, cum a fost botezat tânărul mascul de urs brun, se află într-un program de cercetare derulat de Asociația „Grupul Milvus”.
Ultima informaţie primită de cercetători de pe colarul montat la gâtul ursului a fost înregristrată în data de 27 mai, la ora 11.00 din interiorul localităţii Lupeni, judeţul Harghita.
Cercetările sunt continuate acum de polițiștii harghiteni.
Mai multe ne spune coordonatorul de proiect din cadrul Grupului Milvus, Csaba Domokos:
Ursul brun este o specie strict protejată în România, atât de legislația autohtonă, cât și de convențiile internaționale din domeniu, semnate și ratificate de România.
Conform Legii Vânătorii, valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite în cazul speciei urs este de 40 000 de Euro.
Aceeași lege prevede pedepse cu închisoarea sau cu amendă pentru actul de braconaj.
Bianca Tomuț
Foto: Asociația „Grupul Milvus”