Ascultă Radio România Mureș Live

Peste 500 de persoane vârstnice își pierd viața anual sau sunt rănite din cauza incendiilor și a exploziilor

Peste 500 de persoane vârstnice își pierd viața anual sau sunt rănite din cauza incendiilor și a exploziilor

Publicat de Rotar Mirela, 1 noiembrie 2023, 14:00

Este motivul pentru care E.ON România, Delgaz Grid, împreună cu Inspectoratul și Departamentul pentru Situații de Urgență lansează o nouă campanie de informare, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”.

Campania este destinată vârstnicilor, victime în cazul a peste 80% din totalul exploziilor casnice.

Anul trecut, spre exemplu, au avut loc 12 explozii soldate cu 36 de victime, dintre care 5 decedate.30 din totalul persoanelor afectate au fost vârstnici.

De aceea, cele mai importante sunt măsurile de prevenție, precizează purtătorul de cuvânt al companiei de gaze naturale, Adela Boțan:

Noua campanie de informare subliniază importanța măsurilor de prevenție pe care trebuie să le respectăm pentru a preîntâmpina evenimente tragice. E nevoie de o schimbare de mentalitate în ceea ce ne privește pe noi, pe aparținători, privind necesitatea realizării din timp a unor lucrări de întreținere la instalațiile electrice și de încălzire, precum și importanța curățării coșurilor de fum.

Datele mai arată faptul că peste 500 de persoane vârstnice își pierd viața sau sunt rănite, în fiecare an, în urma incendiilor, iar cele mai multe cazuri soldate cu decese se înregistrează în rândul persoanelor de peste 70 de ani.

Anul trecut, în România s-au produs, în medie, 19 incendii la locuințe în fiecare zi, majoritatea dintre acestea fiind în mediul rural.

Autor: Cristina Bulbescu

DGASPC Mureș ar putea contesta amenda de 320.000 lei stabilită de AJPIS
Social marți, 14 ianuarie 2025, 16:20

DGASPC Mureș ar putea contesta amenda de 320.000 lei stabilită de AJPIS

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş ar putea contesta amenda în valoare totală de 320.000 lei stabilită de...

DGASPC Mureș ar putea contesta amenda de 320.000 lei stabilită de AJPIS
Centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe, sancționate de DSP Mureș
Social marți, 14 ianuarie 2025, 15:35

Centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe, sancționate de DSP Mureș

În urma neregulilor descoperite la mai multe centre de plasament pentru copii din Târgu Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș a efectuat...

Centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe, sancționate de DSP Mureș
Dino Parc Râşnov, din nou pe locul 1, în topul parcurilor tematice din România
Social marți, 14 ianuarie 2025, 15:33

Dino Parc Râşnov, din nou pe locul 1, în topul parcurilor tematice din România

Ultima distincţie primită în acest sens, Travellers”™ Choice, a fost oferită de Tripadvisor, cea mai mare platformă de recomandări...

Dino Parc Râşnov, din nou pe locul 1, în topul parcurilor tematice din România
Semnal de alarmă privind închiderea oficiilor poștale
Social marți, 14 ianuarie 2025, 14:00

Semnal de alarmă privind închiderea oficiilor poștale

Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România a publicat o scrisoare deschisă adresată guvernanților privind intenția conducerii Poștei Române...

Semnal de alarmă privind închiderea oficiilor poștale
Social marți, 14 ianuarie 2025, 13:48

Pagubele provocate de urși în județul Covasna sunt în scădere, potrivit autorităților locale

Numărul animalelor domestice omorâte anul trecut de urși aproape s-a înjumătățit comparativ cu 2023, la acest fapt contribuind introducerea...

Pagubele provocate de urși în județul Covasna sunt în scădere, potrivit autorităților locale
Social marți, 14 ianuarie 2025, 13:02

Se schiază în condiții foarte bune în Poiana Brașov

Sunt deschise toate pârtiile din zona superioară a masivului iar stratul de zăpadă măsoară între 40 și 50 de centimetri. În zona inferioară...

Se schiază în condiții foarte bune în Poiana Brașov
Social luni, 13 ianuarie 2025, 19:50

Amendă uriaşă pentru DGASPC Mureş, potrivit unor surse din comisiile de verificare

Asta după ce sâmbătă, Centrul pentru Resurse Juridice a sesizat nereguli în patru centre pentru copiii cu dizabilităţi din subordinea DGASPC...

Amendă uriaşă pentru DGASPC Mureş, potrivit unor surse din comisiile de verificare
Social luni, 13 ianuarie 2025, 17:53

Un nou accident grav în Mureș

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a intrat cu autoturismul sub un autocamion. Accidentul s-a produs în această după amiază...

Un nou accident grav în Mureș