Prinţul Charles al Marii Britanii va vizita, azi, localităţile Viscri din judeţul Braşov şi Micloşoara din judeţul Covasna

Potrivit unor surse neoficiale, este posibil ca la Micloşoara să se întâlnească cu Principesa Margareta.
Prinţul Charles şi-a petrecut ziua de luni în satul Valea Zălanului, din judeţul Covasna unde deţine o proprietate achiziţionată în urmă cu câţiva ani.
În cursul dimineţii de luni, Alteţa Sa s-a plimbat în pădurile din jurul satului, după care a jurizat un concurs de cosit la care au participat patru echipe din localităţile Valea Zălanului, Valea Crişului, Micloşoara şi Ghimeş-Făget. a finalul concursului, atât concurenţii, cât şi sătenii au fost invitaţi la un gulaş în vecinătatea conacului.
Prinţul Charles vine de câţiva ani în ţara noastră pentru câteva zile de vacanţă. Anul trecut a participat la o agapă cu sătenii din Valea Zălanului, unde localnicii i-au pregătit bucate tradiţionale. Tot anul trecut, a vizitat Biserica Neagră din Braşov, Biserica Sfântul Nicolae, precum şi muzeul primei Şcoli româneşti din Şcheii Braşovului.
Prinţul de Wales a sosit în România duminică după-amiază, iar la scurt timp a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Vizita prinţului Charles în ţara noastră se va încheia la sfârşitul acestei săptămâni.

Mara Deleanu

Foto: adevarul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9728RON0.00170
  • usd 0.1092 1 0.0001

  • chf 5.3165 1 0.02389

  • aud 3.0155 1 0.0038

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Caravana Bicicleta Radio Tg. Mureș a aju...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

La început de toamnă echipa de biciclișt...

Zeci de școli din Mureș și Harghita înce...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Nu toți elevii se vor întoarce în acest ...

„Cinemuzica”, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

Filmul „Deadpool & Wolverine&#...

Parteneri