Actorul Grigore Vasiliu-Birlic, omagiat la Biblioteca de Voci de la Tg.Mureș
Publicat de radiomures, 20 mai 2015, 13:55
Mâine, de la ora 17.00, la Centrul ”American Corner” al Bibliotecii Județene Mureș se va desfășura ediția a IV-a a manifestării culturale. Spre deosebire de edițiile anterioare, când se audiau fragmente cu vocile celor omagiați, acum se va proiecta filmul ”Telegrame” din 1959, în care a jucat Birlic.
Directorul Bibliotecii Județene Mureș, Monica Avram, a subliniat că proiectul se realizează în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic – Radio România:
Proiectul ”Biblioteca de voci” i-a omagiat, la primele trei ediții pe actorii George Vraca, Lucia Sturdza Bulandra și Alexandru Giugaru.
Următorul medalion va fi programat în toamna acestui an, când organizatorii vor să-i omagieze pe actorii locali.
Vali Russu