Bilanţ al preşedintelui Iohannis după 100 de zile la Cotroceni
Publicat de radiomures, 31 martie 2015, 12:00
Preşedintele Klaus Iohannis a trecut în revistă, azi, la 100 de zile după ce a devenit şef al statului, principalele realizări ale sale în acest timp, subliniind responsabilităţile constituţionale pe care le are în ceea ce priveşte apărarea naţională, securitatea ţării şi politica externă.
El a amintit de semnarea acordului politic privind creşterea finanţării pentru apărare și faptul că România consolidează Parteneriatul Strategic cu SUA în domeniile politic, militar, de securitate, dar şi economic.
Iohannis a rememorat vizita oficială făcută la Kiev, arătând că l-a asigurat pe preşedintele Ucrainei că România militează pentru o rezolvare diplomatică a tensiunilor cu Rusia.
Pe de altă parte, el a amintit şi de celelalte vizite oficiale ale sale – în Franţa, Germania şi Republica Moldova.
Preşedintele a evocat şi poziţia sa privind necesitatea recuperării banilor pierduţi de stat în urma actelor de corupţie, apreciind că acest lucru ‘este obligatoriu’ şi că din aceşti bani se pot construi şcoli şi spitale.
Foto: www.ziuaconstanta.ro