Angajaţii din educaţie nu renunţă la grevă

Angajaţii din educaţie NU renunţă la grevă şi NU au încredere în declaraţia aprobată ieri de Guvern, având ca anexă un memorandum privind salarizarea acestei categorii de personal.

Ministrul de resort a afirmat că documentul reprezintă o garanţie suplimentară, în acord cu solicitarea cadrelor didactice şi publicat în Monitorul Oficial. Liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat aseară, la TVR Info, că declaraţia politică de ieri nu are valoare juridică:

Greva continuă. Este decizia tranșantă a colegilor noștri din unitățile de învățământ preuniversitar. Nu au încredere în clasa politică din România, pentru că au fost nenumărate exemple, din 2010 încoace, când politicienii noștri nu au respectat legi promovate de ei şi cel mai elocvent de exemplu este finanțarea învățământului preuniversitar 6% din Produsul Intern Brut, articol stipulat în actuala lege a educației, articol care a fost prorogat în 2010 până în momentul de față. Cum poți să crezi că își vor respecta un angajament, chiar dacă este politic? Cum pot să aibă încredere într-o declarație, chiar dacă s-ar duce la Monitorul Oficial, ea neavând valoare juridică?”

Federaţiile sindicale au anunţat că profesorii şi ceilalţi angajaţi din sistem ies astăzi în centrul Capitalei. Va fi un nou protest, cu miting în Piaţa Victoriei urmat de un marş până la Palatul Cotroceni. Sunt aşteptaţi 20 de mii de oameni.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri