Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sindicatele din sănătate anunță că mențin calendarul protestelor

Foto: Conceptie grafica: Corina Muntean

Publicat de Uifalean Cristian, 31 mai 2023, 19:03

Sindicatele din sănătate anunță că mențin calendarul protestelor, în pofida rezultatelor favorabile obținute în urma discuțiilor cu autoritățile. Federația Sanitas precizează că, astfel, va menține o presiune continuă, ca avertisment că membrii de sindicat nu mai acceptă amânări sau soluții parțiale la problemele din domeniul medical și din cel al asistenței sociale.

Solicitările se referă, în principal, la deblocarea angajărilor, acordarea voucherelor de vacanță, atingerea salariului de bază maxim prevăzut în legea salarizării pentru toate categoriile de angajați din sănătate și asistență socială, revizuirea ierarhiei pentru toate funcțiile în viitoarea grilă de salarizare, cu recunoașterea importanței asistentului medical.

În cursul zilei, ministrul Alexandru Rafila estima că în sănătate nu se va ajunge la grevă generală, întrucât s-a ajuns la un consens cu privire la majoritatea revendicărilor, însă Sanitas a anunțat că, în paralel cu continuarea negocierilor, membrii săi vor declanșa grevă japoneză, deci fără încetarea lucrului, începând cu data de 7 iunie.

Sursa: RADOR

Social marți, 21 ianuarie 2025, 11:11

Copiii din medii defavorizate care au nevoie de tratamente de lungă durată pot beneficia de burse de kinetoterapii

Peste 10 mii de astfel de pachete sunt oferite de Asociaţia Kinetobebe. Preşedintele acesteia, Raluca Chişu, a explicat că în cadrul programului...

Copiii din medii defavorizate care au nevoie de tratamente de lungă durată pot beneficia de burse de kinetoterapii
Social marți, 21 ianuarie 2025, 07:47

Tinerii din medii defavorizate mai au la dispoziţie o săptămână să se înscrie în programul „Permis pentru viitor”

Tinerii din medii defavorizate mai au la dispoziţie o săptămână, până pe 27 ianuarie, să se înscrie în programul „Permis pentru...

Tinerii din medii defavorizate mai au la dispoziţie o săptămână să se înscrie în programul „Permis pentru viitor”
Social luni, 20 ianuarie 2025, 18:34

UPDATE Trafic întrerupt pe DN 15, în judeţul Harghita din cauza unui accident

UPDATE ORA 20:30 Trei persoane rănite, între care şi doi copii, în accidentul din municipiul Topliţa Trei persoane, între care şi doi copii,...

UPDATE Trafic întrerupt pe DN 15, în judeţul Harghita din cauza unui accident
Social luni, 20 ianuarie 2025, 17:53

Cantități impresionante de cauciucuri uzate colectate de pe autostrăzile din centrul țării

Drumarii din cadrul Centrelor de Întreținere și Coordonare de pe autostrăzile A1, în județul Sibiu și A3 în județul Mureș au predat...

Cantități impresionante de cauciucuri uzate colectate de pe autostrăzile din centrul țării
Social luni, 20 ianuarie 2025, 15:56

Braşov: Prefectul anunţă organizarea unei întâlniri pentru analiza activităţii instituţiilor implicate în sprijinirea refugiaţilor

Activitatea instituţiilor braşovene implicate în sprijinul asigurat refugiaţilor urmează să fie analizată într-o întâlnire ce va avea loc...

Braşov: Prefectul anunţă organizarea unei întâlniri pentru analiza activităţii instituţiilor implicate în sprijinirea refugiaţilor
Social luni, 20 ianuarie 2025, 07:43

Număr record de accidentări pe pârtiile din Poiana Braşov, la acest sfârșit de săptămână

Sâmbătă a fost ziua cu cele mai multe intervenţii ale salvamontiştilor de la începutul acestui sezon, 20, la un total de 28 de situaţii. În...

Număr record de accidentări pe pârtiile din Poiana Braşov, la acest sfârșit de săptămână
Social duminică, 19 ianuarie 2025, 15:50

România este prezentată în aceste zile la expoziţia „Săptămâna verde” de la Berlin

România este reprezentată în aceste zile la expoziţia „Săptămâna verde” de la Berlin, precizează Ministerul Agriculturii. Până...

România este prezentată în aceste zile la expoziţia „Săptămâna verde” de la Berlin
Social duminică, 19 ianuarie 2025, 14:15

Trei bărbați din județul Mureș, reținuți pentru înșelăciune

Aceștia ar fi solicitat și primit de la o femeie de 74 de ani din Reghin peste 100.000 de lei pentru lucrări de montare a unor burlane,...

Trei bărbați din județul Mureș, reținuți pentru înșelăciune