Peste 30 de mii de persoane au fost înşelate de o grupare transfrontalieră specializată în fraude cu investiţii online
Publicat de Rotar Mirela, 13 mai 2023, 09:29
Membrii grupării convingeau telefonic persoanele vătămate să investească în platforme online fictive, cu promisiunea unor câştiguri substanţiale. Din 2017 până în 2020, prejudiciul estimat este de aproape 90 de milioane de euro.
DIICOT a făcut şase percheziţii în România, în timp ce aveau loc descinderi şi în Israel, Bulgaria şi Georgia, într-o anchetă declanşată de autorităţile germane şi desfăşurată cu sprijinul Interpol.
La noi în ţară, doi membri ai grupării au deschis mai multe centre de asistenţă telefonică, în care lucrau între 30 şi 80 de persoane, provenind inclusiv din Nigeria, Algeria, Ucraina, Bangladesh, Liban, Israel, Angola şi Cuba, care au creat o infrastructură IT protejată, pentru a se asigura că nu pot fi obţinute probe impotriva lor.
Sursa: RADOR