Și angajații din administrația publică se pregătesc de grevă

După angajații din învățământ, și cei din Administrație Publică și Asistență Socială amenință cu declanșarea grevei.

Ei sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate propuse de Guvern printr-un proiect de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare și spun că aceasta ar putea duce la concedieri sau tăieri de salarii, deoarece ordonanța cere angajatorilor să se încadreze în plafonul de cheltuieli de personal din anul 2022.

Federația Columna a solicitat organizațiilor afiliate întocmirea listelor de participare la grevă, a explicat pentru Radio Tg.Mureș secretarul sindicatului, Lucian Puiu.

Guvernul dă cu stângul în dreptul și se joacă cu nervii și bugetele familiilor oamenilor pe care noi încercăm să își ajutăm în fiecare zi. Premierul a fost foarte clar că nu se vor tăia salarii dar angajatorii nu au cum să aplice acest proiect de ordonanță de urgență decât în două modalități: ori taie din salariu, ori dau afară din oameni. Noi nu ne dorim ca această ordonanță să intre în vigoare, să iasă la lumină, să rămână acolo, în niște sertare, și să nu mai iasă la suprafață. Anul acesta urma să negociem o nouă lege a salarizării, pentru că era jalon în PNRR, lege despre care nu se mai vorbește.

De asemenea, conducerea Federației Columna a convocat de urgență Consiliul Național pentru a stabili împreună calendarul concret al acțiunilor de protest.

Autor: Raluca Creţ

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9743RON0.00060
  • usd 0.1079 1 -0.0006

  • chf 5.2921 1 0.00369

  • aud 3.0135 1 0.0019

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

UMFST Târgu Mureș a intrat în noul an un...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ști...

Zeci de pompieri mureșeni în misiuni de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Iași și Bacău intervin 20 de pompieri...

Autorităţile intervin în continuare în z...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Efectivele Ministerului Afacerilor Inter...

Viiturile puternice au ucis 4 oameni şi ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În judeţul Galaţi au fost emise într-o s...

Târgu Mureş pe harta chinologică mondial...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sute de câini din peste 120 de rase sunt...

Tradiționalul balmoș este vedeta festiva...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul Balmoșului va avea loc dumini...

A 18-a ediţie a Paradei Baloanelor cu Ae...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta va avea loc în perioada 27-29 se...

Târg Muzical, un proiect unic în România

Rotar Mirela | Citeste articolul

Patru muzicieni muzicieni din România şi...

Magnitudinea cutremurului produs azi dup...

Stan Lucian | Citeste articolul

Magnitudinea cutremurului produs azi dup...

Parteneri