Trei ediții speciale ale emisiunii GPS Cultural, la Radio România Cultural

În perioada Pascală, Radio România Cultural dedică Memoriei trei ediții speciale ale emisiunii GPS Cultural, amintind de cei care au fost oponenți ai regimului comunist, de cei care au devenit martiri ai represiunii, dar și de cei care fac eforturi ca amintirea lor să fie transmisă generațiilor viitoare.

„De ce e atât de importantă memoria în viața noastră, a fiecărui individ, și mai ales a unui popor?”, se întreba Gabriel Liiceanu în cadrul unei discuții cu public, în care i-a fost interlocutor Horia Roman Patapievici. Dialogul a deschis seria manifestărilor pe care, anul acesta, Editura Humanitas le dedică Centenarului Monica Lovinescu. Răspunsul pe care însuși filosoful l-a dat este următorul: „memoria unui popor este istoria lui și riscăm ca pierzând-o să murim ca popor. Monica Lovinescu are ca axă a gândirii ei politice revendicarea memoriei”.

Această discuție amplă, în care este evocată figura Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, un exercițiu de admirație și aducere aminte, va putea fi ascultată în ediția specială a emisiunii GPS Cultural de vineri, 14 aprilie, de la ora 17:00.

Seria emisiunilor dedicate Memoriei, realizate de Anca Mateescu și Diana Joicaliuc, va continua, luni (17 aprilie) și marți (18 aprilie), cu două ediții sub genericul /Sighet 30. Pentru memorie/.

Se împlinesc 30 de ani de la înființarea, sub egida Consiliului Europei, a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, în fosta închisoare stalinistă de la Sighet, iar una din principalele misiuni ale Memorialului de la Sighet este să fie un reper pentru tinerele generații, deoarece: „cunoașterea trecutului este pașaportul pentru un viitor mai bun”, spune Dennis Deletant, profesor la Universitatea din Londra, fost rector al Școlii de vară de la Sighet.

Despre demersurile pentru înființarea Memorialului de la Sighet ne vorbește scriitoarea Ana Blandiana, președinta Fundației Academia Civică: „Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că intru într-o dependență pentru următoarele trei decenii, că timp de treizeci de ani, mai ales, soțul meu nu o să facă decât să muncească pentru construirea acestei instituții, despre care nici nu știam că va fi într-adevăr o instituție, cred că nu aveam curajul să intrăm în toată povestea”.

Apoi, istorici reputați ne vor oferi un ghidaj sonor prin Memorial, vor vorbi despre condițiile cumplite în care în anii ’50 a fost întemniţată elita politică și intelectuală a României interbelice. Vom afla și de ce a fost Sighetul locul preferat de comunişti pentru exterminarea acesteia, dar și alte amănunte impresionante legate de istoria și semnificația acestui loc, acum păstrător de memorie, de represiunea comunistă în general și de necesitatea aducerii aminte.

Sursa: Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice SRR

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri