Miercuri se testează din nou sirenele de alarmare a populației

Un exerciţiu de alarmare a populaţiei, prin sistemul de sirene de avertizare, se va desfăşura mâine, în cadrul acţiunilor pregătite în ”Săptămâna Protecţiei Civile”.

”Miercurea sirenelor” informează populaţia despre acest mod de avertizare și permite autorităților să testeze sirenele periodic şi să se asigure că cei care le operează cunosc procedurile.

În județul Mureș, sirenele vor suna între orele 10 și 11, spune purtătorul de cuvânt al ISU ”Horea” Mureș, Georgiana Oltean:

În județul Mureș, dar și în întreaga țară, va avea loc între orele 10-11 un exercițiu de alarmare publică. Acțiunea, denumită generic ”Miercurea alarmelor”, face parte din evenimentele de informare preventivă organizate cu prilejul Săptămânii protecției civile. În acest interval orar, pentru câteva minute, vor fi pornite sirenele în 102 unități administrativ-teritoriale din județul Mureș, pentru a se verifica funcționarea acestora.

În județul Covasna, sirenele vor în intervalul orar 10:00-10:30, iar autoritățile transmit populației să nu intre în panică.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Covasna, Alexandru Rechițean:

Facem un apel către populație să nu intre în panică, scoțând în evidență faptul că va fi vorba doar de un exercițiu. De asemenea, în 2 martie, începând cu ora 10, se va desfășura un exercițiu de simulare a unui seism, în unitățile de învățământ din județ.

Cu această ocazie, autoritățile reamintesc cetățenilor că sirenele transmit semnale audio diferite, în funcție de tipul evenimentului.

Revine reprezentantul ISU Mureș, Georgiana Oltean.

Semnalul de alarmă aeriană se compune din 15 sunete, a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde fiecare. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele. Semnalul de alarmă la dezastre se compune din 5 sunete, a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din 5 sunete a câte 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele. Semnalul de încetare a alarmei se compune dintr-un sunet continuu de aceeași intensitate, cu durată de 2 minute, iar pentru sirenele cu aer comprimat, durata este de 1 minut.

”Săptămâna protecției civile” se derulează în toată țara, în perioada 25 februarie – 4 martie, şi cuprinde mai multe activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv, adică românii se pot familiariza cu măsurile şi regulile ce trebuie avute în vedere în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Raluca Creţ

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri