Cod portocaliu de ninsori în 5 județe. Codul galben, prelungit până duminică dimineaţa
Publicat de Rotar Mirela, 27 ianuarie 2023, 11:13 / actualizat: 28 ianuarie 2023, 11:42
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până duminică dimineaţa atenţionarea Cod galben de cantităţi însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, viscol şi intensificări ale vântului, valabilă în zone din 22 de judeţe.
De asemenea, până duminică la ora 10:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, ce vizează judeţele Vrancea, Buzău şi zona de munte a judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Argeş. În aceste zone va ninge abundent şi se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări şi vor fi perioade în care va fi viscol şi vizibilitate scăzută.
Potrivit meteorologilor, până duminică la ora 10:00, Codul galben de vreme rea va fi valabil în Dobrogea, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi local în Moldova, sud-estul Transilvaniei şi în Carpaţii Orientali, unde vor fi precipitaţii însemnate cantitativ.
De asemenea, în sud-estul Transilvaniei va ninge, iar în zonele joase de relief din Muntenia şi Moldova, la început vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
ANM precizează că, local şi temporar, vor mai fi ninsori în Oltenia şi în restul Transilvaniei.