Peste 20.000 de fermieri mureșeni vor primi, luna aceasta, subvențiile pe 2022
Publicat de Andrei Borz, 9 decembrie 2022, 17:00 / actualizat: 9 decembrie 2022, 20:21
Sunt plăți finale, care completează plățile efectuate în avans în perioada octombrie – noiembrie.
Autorizările pentru cererile unice de plată au început pe 5 decembrie, până acum fiind înregistrate peste 10 mii de cereri, a precizat pentru Radio Târgu Mureș purtătorul de cuvânt al APIA Mureș, Constantin Citirigă:
În județul Mureș în perioada avansului am autorizat la plată 20.496 de fermieri, 89 la sută din numărul total care au depus cerere, pentru o valoare de peste 32,5 milioane de euro. Suma este mai mică față de anii trecuți, deoarece plățile din Fondul european de dezvoltare rurală, adică măsurile de agromediu, de conversie în agricultura ecologică, încă nu au fost plătite în acest an, spre deosebire de anii precedenți când se plătea până la 85% o dată cu avansul. Dar banii nu sunt pierduți și nici la Uniunea Europeană, se speră să fie primiți chiar în decembrie. Practic, ceea ce am efectuat până acuma sunt plăile directe, adică subvențiile din Fondul european de garantare agricolă, plățile pe teren și în schemele de sprijin cuplat în zootehnie.
La nivel național, aproape 62 de milioane de euro au fost autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Din acest total, circa 80 la sută sunt din Fondul European de Garantare Agricolă, celelalte procente fiind acoperite de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de cofinanţarea de la bugetul naţional.
Valeriu Russu