România merge într-o direcţie greşită, cred 70% dintre români
Publicat de Corina Muntean, 20 martie 2019, 16:24
Datele reies dintr-un studiu realizat de INSCOP Research, în perioada 5 – 13 martie.
Potrivit sondajului, care a avut ca temă opinia populaţiei privind direcţia în care se îndreaptă România şi Europa, 72,8% dintre români consideră că direcţia în care se îndreaptă ţara este greşită, 17,8% sunt de părere că direcţia este bună, în timp ce 9,4% nu ştiu sau au ales să nu răspundă.
A crescut însă cu peste 5 procente ponderea românilor care cred că lucrurile în Europa merg într-o direcţie bună.
Sondajul a fost realizat pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul a 1.053 de persoane, cu vârsta de 18 ani şi peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%.
Corina Fontu