Noul sediul al Teatrului „Ariel”, cel mai modern din ţară
Publicat de radiomures, 2 noiembrie 2012, 00:00
Noul sediu al Teatrului de Copii şi Tineret „Ariel” din Tîrgu-Mureş, inaugurat astăzi, este cel mai modern din ţară.
Noul sediu de pe strada Poligrafiei a fost dat astăzi în folosinţă după ce sediul vechi al teatrului, de pe strada Poştei, a fost retrocedat.
Vicepreşedintele CJ Mureş, Lokodi Edita, a subliniat că ideea îi aparţine şi a fost lansată cu 8 ani în urmă, după ce vechiul sediu a fost restituit proprietarului.
Noua clădire are o suprafaţă de peste 700 mp şi 5 nivele, iar investiţia a fost de 3,8 milioane de lei, achiziţionarea clădirii, restaurare, echipamente, mobilier şi diverse dotări.
Directorul Teatrului Ariel, Gavril Cadariu, spune că pe lângă sălile de spectacol există şi spaţii de depozitare, ateliere, cabine pentru actori, o sală de sport şi o cameră pentru oaspeţi.
Astăzi, la inaugurarea noului sediu al Teatrului Ariel, o clădire reprezentativă a municipiului Tg.Mureş, fosta casă de cultură evreiască, a fost redată circuitului public.
Pentru actorul de etnie romă, Rudy Moca, cel care a ieşit la pensie de la Teatrul Ariel, acest spaţiu deosebit este „un templu al tinereţii fără bătrâneţe”.
La festivitate au fost prezenţi 19 directori şi manageri de teatre de păpuşi din ţară .
Directorul pe România al Asociaţiei Internaţionale a Teatrelor pentru Copii şi Tineret (ASSITEJ), Călin Mocanu spune că noul sediu al Teatrului Ariel este o adevărată „bijuterie”.
Noul sediul al Teatrului Ariel este o clădire-monument, construită în 1927, cu funcţia de casă de cultură evreiască. Până în 1945 a funcţionat ca teatru-gazdă al tuturor trupelor ambulante ce poposeau la Târgu Mureş, fiind practic prima instituţie teatrală din municipiu. După 1945 clădirea a fost naţionalizată, a devenit cinematograful „Progresul”, iar în ultimii 20 de ani a stat nefolosită, fiind achiziţionată de CJ Mureş de la proprietarii cărora li s-a retrocedat.
Valeriu Russu