Mai bine de 2 treimi dintre români aprobă restricţiile impuse prin Legea împotriva fumatului în spaţii publice, intrată în vigoare la mijlocul lunii trecute
Publicat de radiomures, 4 aprilie 2016, 12:21
70,3 la sută sunt de acord cu interdicţia privind fumatul în toate spaţiile publice închise, arată sondajul realizat de INSCOP la comanda Adevărul, în perioada 21-28 martie.
Aproape 29 la sută nu sunt de acord şi doar un procent dintre cei intervievaţi nu au dat un răspuns – ceea ce indică, spun realizatorii studiului, că dezbaterile intense generate de noile prevederi legale au condus la o cristalizare puternică a opiniilor populaţiei.
Aproximativ 30% dintre români se declară fumători, conform rezultatelor obţinute pe un eşantion de 1063 persoane, reprezentativ pentru populaţia României cu vârste de 18 ani şi peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de +/ – 3%.
Foto: bucurestifm.ro