Danezii propun soluţii pentru responsabilitatea socială.
Publicat de radiomures, 4 mai 2012, 00:00
O delegaţie din Danemarca a discutat cu autorităţile mureşene despre responsabilitatea socială.
Sindicatul HK din Danemarca a început colaborarea cu partenerii români încă din anul 2005.
Scopul principal al acestei colaborări a fost dezvoltarea sindicatelor din comerţ în judeţul Mureş şi în Regiunea 7 Centru .
Partenerii colaborării s-au întâlnit astăzi la Tîrgu-Mureş pentru a discuta rezultatele din cei şapte ani, dar şi despre responsabilitatea socială în România.
Preşedintele Fundaţiei AIF Aalborg Danemarca, Suzanne Vrdlovec, a precizat că România mai are multe de rezolvat pentru ca responsabilitatea socială să se ridice la nivelul celorlalte ţări din Europa.
Colaborarea cu CNSLR Frăţia Mureş s-a materializat prin resursele pe care danezii le-au pus la dispoziţie pentru dezvoltarea sindicatului, dar şi prin cursurile de pregătire.
Danezii au demarat o colaborare şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş.
În cadrul acesteia au fost amenajate parcuri de joacă la Centrul rezidenţial pentru copii cu deficienţe neuropsihiatrice şi la şase centre pentru copii.
Totodată, angajaţii direcţiei au participat la cursuri de formare, organizate de danezi.
Exemplul danezilor a fost salutat şi de autorităţi.
Pe viitor, atât CNSLR Frăţia cât şi DGASPC Mureş speră că continue colaborarea cu sindicatul danez.
Raluca Creţ