Campania ”Fără droguri” în școli, lansată azi la Tîrgu Mureș
Publicat de Corina Muntean, 11 octombrie 2018, 15:19 / actualizat: 7 septembrie 2019, 18:21
O amplă campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor a fost lansată joi la Tîrgu-Mureș, la inițiativa deputatului mureșean, Lavinia Cosma.
Participă ca parteneri mai multe instituții cu atribuții de prevenire și combatere a acestui fenomen, precum DIICOT, BCCO, IPJ, SRI, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Centrul Antidrog și Colegiul Psihologilor.
Campania se va derula în licee și gimnazii, unde vor fi date chestionare anonime elevilor. Se vor desfășura și activități de informare a părinților. În momentul de față, substanțele psihoactive nu pot fi achiziționate din magazine, așa cum era în anii trecuți, în schimb se pot cumpăra de pe internet, spune deputatul Lavinia Cosma:
A crescut foarte mult consumul de droguri și de alte tipuri de substanțe și noi trebuie să facem ceva în acest sens. Ideea e că vom intra în școli cu sprijinul inspectoratului și cu sprijinul directorilor de școli cu care am avut o întâlnire și, foarte important, vom merge la ședințele cu părinții pentru că o mare problemă, din păcate, e părintele. Poate că sunt unii părinți care nu se ocupă atât de mult de copiii lor cum ar trebui. Avem comanda on-line care e și mai simplu de realizat. Copilul stă acasă și își comandă de pe internet. Am încercat să găsim și o soluție legislativă în acest sens așa că în momentul de față lucrăm la a veni cu o propunere.
Un singur caz recent de consum de droguri la elevi este cunoscut la nivelul județului Mureș. Este vorba de un elev din Luduș în cazul căruia școala a luat ieri o decizie, a precizat pentru Radio Tîrgu-Mureș inspectorul școlar general, prof. Ioan Macarie:
Un singur exemplu l-am avut, la o școală din Luduș, la un băiat care se punea problema discutării lui în Comisia de disciplină și pentru a lua o decizie. Eu mă bucur că școala a luat decizia cea mai înțeleaptă și nu cea de exmatriculare pentru că o decizie luată într-un minut poate distruge viața unui copil. E un copil care a fost monitorizat în permanență, părinții știu … consum de droguri, dar nu știu ce fel… în clasa a XI-a…. Nu mai știu de alte cazuri.
56 de cazuri noi de consum de droguri au fost înregistrate la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog din Tîrgu-Mureș, spune coordonatorul instituției, Ion Aleodor Roman:
În anul 2017 am avut înregistrate 56 de cazuri noi care au fost în asistență la centrul nostru. Drogul principal de consum a fost canabisul dar au mai fost și consumatori de noi substanțe psihoactive sau cum se numesc în limbajul comun, etnobotanice. Înainte își făceau rost de aceste substanțe din magazinele acelea de vise dar, din păcate , a rămas piața neagră de unde se procură și celelalte droguri nu doar aceste noi substanțe psihoactive, de pe anumite site-uri de pe internet…
Potrivit datelor Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în primele 9 luni din acest an au fost sesizate 41 de cazuri de consum de droguri, cu patru mai multe față de anul trecut.
Cristina Bulbescu