270 de cadre medicale au primit cea mai înaltă pregătire, printr-un proiect finanţat din fonduri europene
Publicat de radiomures, 20 noiembrie 2015, 21:10
În cadrul CORDISPED, finanţat prin POSDRU cu suma de 4,74 milioane de euro, au fost organizate patru module pe şapte pachete de formare în cardiologie pediatrică, chirurgie cardiovasculară pediatrică, electrofiziologie copii, cardiologie intervenţională copii, neonatologie, radiologie şi diagnosticul cordului şi circulaţia extracorporală pentru asistenţii medicali. De acest program au beneficiat 270 de cadre medicale, dintre care 89 de medici.
Modulele de formare s-au încheiat astăzi, în cadrul unei conferinţe organizate la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş.
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant, Klara Brânzaniuc.
Pe parcursul celor opt luni de formare, fiecare dintre cei care au fost incluşi în grupul ţintă au avut posibilitatea să aleagă un traseu individualizat şi personalizat de formare, în funcţie de domeniul lor, de activitate, de nivelul de competenţă, pentru că avem rezidenţi în ultimul an, avem specialişti în anumite domenii, să-şi upgradeze cunoştinţele medicale şi expertiza în domeniu, participând la formările organizate în Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant sau la stagiile de mobilitate internaţionale în cele şase centre europene, unde am reuşit să atragem 14 experţi internaţionali, ca şi experţi formatori în proiectul nostru. ”
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Tîrgu-Mureş, Leonard Azamfirei, a arătat că acest proiect va duce la o creştere a calităţii actului medical, mai ales în specialităţile de vârf.
Marele câştig al acestui Cordisped nu este neapărat faptul că am adus la zi anumite lucruri, că ne-am cunoscut unii cu alţii, că am legat prietenii, marele câştig este sau va fi, dacă se va regăsi într-un surplus de calitate, într-un surplus de asistenţă medicală extrem de elitistă, pe care o vor face şi alţii, nu numai cei de la Tîrgu-Mureş.”
În următoarele săptămâni va fi organizată o etapă de evaluare a cunoştinţelor, iar IUBCvT se pregăteşte să depună şi alte proiecte pentru formarea specialiştilor.
Raluca Creţ
Foto: RTM